Poezia 'Plumb' de George Bacovia: Semnificații și Elemente Simboliste

Ce este Simbolismul? O Introducere

Simbolismul este un curent literar apărut în Franța, odată cu publicarea articolului-manifest „Le Symbolisme” al lui Jean Moréas, în 1886. Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea și emoția, dar nu la modul direct, ci recurgând la aluzie, la sugestie, muzicalitate și cromatism, utilizând un limbaj poetic inedit și comunicând îndeosebi senzații neobișnuite, stări sufletești imprecise, vagi.

Simbolismul în România și Opera lui George Bacovia

După câteva încercări prin care simbolismul este făcut cunoscut publicului, începând cu articolele și operele lui Macedonski, dar și cu poeziile celor din cercul de la „Literatorul”, autenticul simbolism românesc este ilustrat de opera lui George Bacovia, care debutează în 1916, cu volumul „Plumb”. Creația lui George Bacovia cultivă un simbolism depresiv, implicând sugestia melodică interiorizată, cromatismul, precum și teme și motive tipic simboliste:

• motivul târgului provincial,
• al singurătății,
• al nevrozei,
• al peisajului citadin,
• al toamnei,
• al ploii sau
• al instrumentelor muzicale.

Viziunea despre lume a poetului este fundamentată pe principiile simbolismului, deschizându-se spre expresionism și modernism.

Poezia „Plumb”: O Capodoperă a Simbolismului Românesc

Considerată cea mai cunoscută ilustrare românească a esteticii simboliste, poezia „Plumb”, ce deschide volumul de debut, impune o imagine aparte a eului liric bacovian: o ființă însingurată, înstrăinată de ceilalți, dar și de sine, hipersensibilă, care percepe tragic lumea și trăiește acut starea de spleen („monstrul delicat al sufletului” – Charles Baudelaire). Poezia se înscrie în lirica tipic simbolistă mai ales prin dramatismul trăirilor eului liric, dar și prin tehnica repetării temelor și simbolurilor, prin cromatică, prin modul de construcție a cadrului și prin muzicalitatea interioară. Fără a fi o artă poetică în sens strict și explicit, poezia este un manifest implicit, deoarece notele esențiale ale bacovianismului se identifică în textul și în subtextul liric.

Semnificația Titlului

Titlul poeziei este simbolul central al textului, plumb, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenușiul existențial, universul monoton, închiderea definitivă a spațiului existențial, fără soluții de ieșire.

Eul Liric și Tema Poeziei

Statutul de confesiune lirică a poeziei este evidențiat de prezența eului liric, marcată prin folosirea persoanei întâi a verbelor („stam”, „am început”) și prin adjectivul pronominal posesiv „meu”.

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații, incapabilă să-l înțeleagă, în care poetul se simte închis, fără vreo șansă de a evada.

Structură și Tehnică Simbolistă

Textul este structurat în două catrene, ce corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și cavou, și realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare. Legătura de substanță între cele două strofe, respectiv cele două planuri, este asigurată de simbolul plumbului, care pune stăpânire peste tot. Tehnica simbolistă a sugestiei este evidentă în acest discurs liric dens, concentrat, de doar opt versuri, în care toate elementele converg: stratul fonetic și prozodic, sintaxa poetică, simbolurile și semnificațiile ce se conturează treptat, având în centru plumbul.

Prima Strofă: Universul Exterior al Captivității

În prima strofă se evidențiază un spațiu al închiderii, al singurătății, al captivității, prin intermediul căruia se definește o stare. Se conturează astfel un topos literar de factură simbolistă, cimitirul, încadrabil în sfera semantică a funebrului, care își răspândește conotațiile la toate nivelurile textului. Elementele decorului funerar sunt „sicriele de plumb”, „vestmântul funerar”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb”. Repetarea epitetului „de plumb” sugerează existența mohorâtă, apăsătoare, fără posibilitatea evadării. Cromatica este și ea monotonă, cenușiul fiind singura nuanță prezentă în text, sugerată de culoarea metalului. Culoarea pe care florile ar fi putut-o introduce în peisaj este anulată de mineralizarea acestora, de intrarea lor în uniformitatea de plumb a lumii. Vântul este singurul element dinamic în acest univers împietrit, dar el nu face decât să sporească macabrul situației prin scârțâitul sinistru al „coroanelor de plumb”.

Spațiul este limitat și indicat destul de transparent chiar din primul vers prin structura „sicriele de plumb”, conturat și mai clar în versul al treilea prin sintagma „stam singur în cavou”. Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.

Strofa a Doua: Prăbușirea Universului Interior

Strofa a doua, corespunzând celei de-a doua secvențe poetice, debutează sub semnul tragicului existențial, generat de dispariția afectivității, de neputința împlinirii prin iubire. Ideea este sugerată de o metaforă: „dormea întors amorul meu de plumb”. Epitetul „întors” sugerează atât despărțirea, înstrăinarea, dar și întoarcerea cu fața spre apus, spre moarte. Verbele „am început să-l strig” marchează încercarea disperată de regăsire a iubirii, doar că încercarea este una inutilă, este un strigăt disperat în deșert.

Plumbul cuprinde atât lumea obiectuală (sicrie, flori, coroane), cât și lumea sufletească (amor de plumb). La început, simbolul intră în structura unor sintagme cu sens denotativ, pentru ca treptat acesta să fie înlocuit cu sensul conotativ. Cu cât sensul conotativ se află pe o treaptă mai înaltă, cu atât starea de angoasă este mai accentuată și sentimentul însingurării mai puternic. Metafora ultimului vers anulează orice iluzie a salvării. Aripa, ca simbol al zborului, al libertății, are o direcție descendentă, atârnau, dublată de un atribut al încremenirii, de plumb.

Imaginar Poetic și Muzicalitate

În privința imaginarului poetic, imaginilor vizuale dominate de cenușiu („flori de plumb”, „coroane de plumb”) li se alătură cele auditive („scârțâiau coroanele de plumb”) sau tactile („și era vânt”, „și era frig”), toate sugerând o atmosferă tipic simbolistă, sumbră, apăsătoare. La acestea se adaugă și repetiția structurii „stam singur”, sonoritățile lugubre obținute prin aglomerarea unor consoane, repetiția substantivului „plumb” în diferite structuri metaforice și paralelismul sintactic realizat între cele două strofe. Repetiția lexemului „plumb” este o sursă a muzicalității exterioare a poeziei simboliste, accentuate de vocalele care predomină, „o”, „i”, „u”, ce dau sentimentul golului existențial, al absenței, al vidului lăuntric. Aglomerarea consoanelor grele, „b”, „p”, „m”, capătă sonorități lugubre într-un univers sufocant, al morții interioare. Așadar, poezia ilustrează concepția simbolistă „Muzica înainte de toate”, așa cum spunea Paul Verlaine.

La nivel lexical se remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic al morții: sicriu, cavou, funerar, coroană, mort.

Concluzii

Așadar, prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondențelor între planul exterior și cel interior, zugrăvirea stărilor sufletești de angoasă și apăsare, poezia „Plumb” se încadrează în estetica simbolistă. Prin prezența unui eu liric hipersensibil, neliniștit, contradictoriu, resimțind acut absurdul existențial, poezia bacoviană trece dincolo de clasificările unui anumit curent literar, conturând o formulă lirică unică.

„Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă cu mine însumi.” (G. Bacovia)