Ilie Moromete: Destinul țăranului în fața schimbărilor istorice

Realismul în opera lui Marin Preda

În cadrul literaturii postbelice, Marin Preda este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori care a adoptat formula estetică a realismului. Tema majoră a creației lui Preda este relația individului cu istoria/timpul din perspectivă socială sau politică. Însă autorul abordează în creația sa și teme precum familia, copilăria, satul și războiul.

Ca orice romancier de valoare, scriitorul debutează cu nuvele ce vor deveni nucleele epice ale marilor sale romane. Așa se întâmplă și cu romanul Moromeții, creație în două volume publicate în 1955 (volumul I) și 1967 (volumul II), anticipată de nuvelele Dimineață de iarnă, O adunare liniștită, În ceată, Calul, Colina și, mai ales, de schița Salcâmul.

Tematica romanului: Omul și Timpul

Romanul Moromeții are ca temă relația om-timp, fiind guvernat încă de la început de această coordonată, dar și de tema familiei. Titlul „Moromeții” anticipează această temă, plasând în centrul evenimentelor o familie de țărani din Siliștea-Gumești, Câmpia Dunării, care se confruntă cu transformări istorice ce îi determină destrămarea.

Ilie Moromete: Un personaj rotund

În prim-planul acestei familii stă personajul Ilie Moromete, inspirat de către autor din personalitatea tatălui său, Tudor Călărașu. Spre deosebire de alte personaje din literatura română care ilustrează tipologia țăranului, Moromete reprezintă țăranul contemplativ cu spirit reflexiv, inteligent și ironic. El este un personaj exponențial pentru cei care credeau că țăranul trebuie să aibă pământ și o familie unită.

Totuși, Ilie Moromete depășește limitele tipologiei, fiind un personaj care se dezvoltă treptat și care își dezvăluie o complexitate de trăsături ce fac din el un personaj rotund. În roman, se insistă asupra portretului moral realizat prin procedee tradiționale:

• Caracterizarea directă: Realizată de narator la începutul volumului I, Capitolul al X-lea, unde se precizează vârsta personajului: „era cu zece ani mai mare decât Catrina (contingent ‘911 făcuse războiul) și acum avea acea vârstă între tinerețe și bătrânețe când numai nenorociri sau bucurii mai pot schimba firea cuiva.”
• Caracterizarea indirectă: Reiese din fapte, gesturi, limbaj și relația cu ceilalți.

Ipostazele personajului

Personajul este surprins în mai multe ipostaze: pater familiae (tată și soț), lider al unei comunități sătești și om al pământului. În sat, Moromete este apreciat, având prieteni precum Cocoșilă și Dumitru lui Nae, fiind cel care interpretează evenimentele politice. Capacitatea sa de a disimula este o trăsătură esențială, folosită pentru a-și masca trăirile în fața vecinului Tudor Bălosu sau a agentului fiscal, Jupuitu.

Relația cu pământul și declinul

Spre deosebire de Ion, personajul lui Rebreanu, pentru Moromete pământul reprezintă independența și libertatea de gândire. Greșeala sa este acumularea datoriilor, sperând într-o soluție salvatoare. Această „independență” combinată cu autoiluzionarea va determina destrămarea familiei.

În al doilea volum, se accentuează dimensiunea tragică a personajului, care devine „tulbure și însingurat”. Conflictul cu noua mentalitate și cu fiul său, Niculae, marchează prăbușirea sa morală.

Tehnici moderne de caracterizare

Modalitățile tradiționale sunt completate de tehnici moderne precum analiza psihologică și monologul interior. Monologul de pe piatra de hotar și cel din ploaie ilustrează zbuciumul interior al lui Moromete, care încearcă să-și justifice rostul în lume: „Până în clipa din urmă omul e dator să țină la rostul lui”.

Personajul Ilie Moromete este, așa cum aprecia criticul literar Nicolae Manolescu, „cel din urmă țăran”, simbolul unui destin dramatic care nu poate supraviețui schimbărilor aduse de timp. El reprezintă apusul lumii tradiționale în fața unei noi ordini sociale.